Tagline

Poveste de Iarna 

#PovesteDeIarna. Nu stiu de ce dar în perioada sarbatorilor primii fulgi de nea sunt însotiti de #povesti.Diverse,reale sau imaginate de un autor priceput, povestile ne fac sa visam.Si iata si povestea reala a unui client fidel al Galeriei Latine,care a facut o pasiune in timp pt vopselele #AnnieSloan.#MarianParaschiv,unul dintre primii mei cursanti,artist autodidact si foarte talentat in crearea decorurilor: obiecte si scenografie. #Atelieruldedecoruri.Povestea lui ajunge de #Craciun în Franta,se stabileste la Nisa unde a si lucrat o prima piesa de mobilier.(vezi film)Povestea lui va continua,cu alti artisti romani, sau individual,ateliere si galerii care expun mobilier reinterpetat, vopsit,reconditionat.Cum spuneam este mandru ca lucreaza cu aceasta vopsea,în care crede cu tarie.Ma bucur pt acest demers,si sper ca poate un alt punct pe harta ,va prezenta lucrari cu materialele #AnnieSloanPaint. La multi ani,si sa nu uitam sa visam.https://www.facebook.com/profile.php?id=100088051824615

 Nu doar eu vreu să-l reînvii. Mulți vor să-l reîntâlnească, cu esențele lui. Atunci am gândit să arunc o mănușă celor care îl iubesc și m-am jucat … Am propus echipei mele un proiect extrem de ambițios. Ce ar fi daca l-am recreea pe Brâncuși? Mă așteptam să fie mirați? Nicidecum. A fost ca și cum se așteptau la asta. Acum pot spune că am reușit să mă joc de-a Brâncuși. El a făcut Poarta Sărutului, noi am făcut Hora, el a făcut Masa Tăcerii , noi am făcut Zestrea lui și Zestrea ei. Sigur că amândoi am avut aceeași sursa de inspirație: Popularul, romanescul în cel mai profund și frumos înțeles al lui. El a fost începutul, restul…a fost dragostea pentru poveste, pentru acea poveste care merită reprodusă în casele oamenilor pe mobile sau obiecte dragi.

  

 Oamenii suferă din lipsă sau needucarea talentului. Am gândit că pot să trec și peste asta. Am creat ideea repetabilă, reproductibilă – șablonul, apoi mai tîrziu, colecția… De ce colecția? Pentru că am preferat să adun toate gândurile mele așa cum făceau demult bunicile noastre cu straiele de nuntă ale mireselor, le păstrau într-o ladă de zestre. Așa și eu: am păstrat toate gindurile într-o colecție,( lazi de zestre nu stiu să fac),pe care am botezat-o Zestrea. Am încercat să aduc zimbetul mulțumit pe chipurile celor iubitori de romanescul autentic, oferindu-le Hora, Infinitul, sau…întreagă colecție de șabloane pe care o ofer acum.