Colecția "ZESTREA"

 

Am găsit-o pe Nana în atelierul ei din București, lucrând cu echipa de creație la lansarea Colecției tematice de șabloane „Zestrea”- inspirată din elementul tradițional românesc.

Am reușit într-o pauză de cafea, să o facem să ne vorbească puțin despre proiectul atât de drag ei, la care lucrează de ceva timp.

Iată ce ne-a spus:

„Îl iubesc pe Brâncuși. Și nu mi se pare. Îl simt trăind prin mine, prin toate visele mele de româncă. Nu, categoric, nu este o modă și nici cuvinte care pur și simplu dau bine. Știu, că geniul lui a devenit o modă. E altceva, îl găsesc după fiecare respirație de Voroneț sau în fiecare rozetă a lăzilor de zestre. Am vrut să-l onorez și să-l amintesc. Nu am greșit, exact să-l amintesc, de fapt reamintesc românilor. E mai prezent ca niciodată. E simplu, până la urmă fiecare nuanță a lui este populară nu în sens de mulțime, ci de origini. Originile fiecăruia dintre noi.

El a avut geniul să le arate lumii printr-o fericită inspirație Dumnezeiască. Am gândit că este posibil să nu fiu unicată.

 

Din 2016 am trecut la un capitol nou pe piața romănească și anume RELOOKINGUL de mobilier, un concept despre care se vorbește de câțiva ani încoace, care are scopul de a reînnoi estetic piese mai vechi de mobilier, oferindu-le un aspect contemporan si nu numai.

Vă invităm să accesati secțiunea lucrarile noastre a siteului.

Pentru comenzi: 074990210

Vă mulțumim pentru interes și vă așteptăm să ne contactati

Prețul produselor noastre conține TVA

Privacy Preference Center

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap